2 persoane rănite în urma unui accident de motocicletă, pe drumul spre Poiană
2 persoane au ajuns la spital, astăzi, în urma unui accident de motocicletă pe drumul spre Poiană.
13 Mai 2022, 14:15
2 persoane au ajuns la spital, astăzi, în urma unui accident de motocicletă pe drumul spre Poiană.
„Un bărbat, care conducea o motocicletă pe sensul de urcare spre Stațiunea Poiana Brașov a acroșat parapetele de beton aflat pe marginea părții carosabile și s-a răsturnat. În urma impactului au rezultat două victime, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul fiind 0”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisarul Alina Ivan.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Traficul se desfășoară alternativ.