25 de noi troleibuze, pentru Brașov. Azi a fost lansată licitația
25 de noi troleibuze, pentru Brașov. Azi a fost lansată licitația
07 Iulie 2020, 15:20
Municipalitatea brașoveană a lansat licitația pentru achiziția a 25 de troleibuze în plus, care vor intra în flota RAT. Acestea vor fi cumpărate cu bani europeni, în cadrul unui contract cu o valoare de peste 60 de milioane de lei, din care 98% sunt bani nerambursabili. Noile troleibuze ce urmează a fi cumpărate vor circula pe liniile 3, 7, 8, 10 și 33. Municipalitatea vrea, între altele, ca acestea să aibă o capacitate de minim 120 de călători, dintre care 40 pe scaune, să aibă și prize USB pentru încărcarea telefoanelor, sistem audio-video de informare, dar și de supraveghere video. De asemenea, ar mai trebui să aibă o autonomie de minimum 7 kilometri, în lipsa contactului cu linia electrică. Ofertele trebuie depuse până în 15 august.
Achiziția noilor mijloace de transport în comun este parte a Planului privind calitatea aerului, plan ce trebuie implementat până în 2022. Municipalitatea a mai cumpărat, deja, 26 de troleibuze, în curs de livrare de către producător, dar a mai încheiat contract cu un alt producător și pentru livrarea a peste 50 de autobuze electrice. Toate acestea, cu bani nerambursabili și cofinanțare din partea municipalității.