283 de cazuri noi covid, la Brașov. 10.887, în țară
Pe secțiile de terapie intensivă din țară sunt internați, la acest moment, 1.391 de pacienți.
01 Octombrie 2021, 13:35
Potrivit datelor oferite de Direcția de Sănătate Publică, incidența a ajuns la 4.05, în municipiu și la 2.94, în județ (detalii aici).
La nivel național, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat 10.887 de noi îmbolnăviri, în urma efectuării a peste 67.000 de teste.
Numărul persoanelor infectate cu coronavirus a ajuns la 1.244.555, în țară, de la debutul pandemiei. Dintre acestea, 1.121.721 s-au vindecat, iar 37.210 și-au pierdut viața( 169 de decese înregistrate în ultimele 24 de ore).
Pe secțiile de terapie intensivă din țară sunt internați, la acest moment, 1.391 de pacienți.