32 de autobuze electrice, pe străzile Braşovului
Primarul George Scripcaru și reprezentantul companiei cehe SOR au semnat contractul pentru achiziția de către municipalitate a 32 de autobuze electrice.
29 Iulie 2019, 15:34
Primarul George Scripcaru și reprezentantul companiei cehe SOR au semnat contractul pentru achiziția de către municipalitate a 32 de autobuze electrice.
Contractul este în valoare de 75,55 milioane lei, iar prima tranșă de autovehicule va trebui să sosească în cel mult 9 luni, în timp ce întreg lotul va trebui să fie la Brașov în 18 luni.
Autobuzele vor putea fi încărcate lent, în garaj, însă și rapid, în stații. Pentru aceasta, compania furnizoare de energie electrică desfășoară deja o serie de lucrări pentru a putea avea puterea necesară în stațiile RAT.
Primăria Brașov a vrut să achiziționeze și 20 de autobuze hibrid, însă la licitația organizată pentru acestea nu s-a prezentat nimeni.
În aceste condiții, autoritățile poartă negocieri cu Fondul de Mediu pentru ca și aceste 20 de autobuze să poată fi total electrice și să se organizeze o licitație în acest sens.