351 de dascăli, înscriși la Definitivat. De miercuri, chemați să-și valideze dosarele de înscriere
351 de dascăli, înscriși la Definitivat. De miercuri, chemați să-și valideze dosrele de înscriere
06 Iunie 2021, 14:05
351 de dascăli din județul Brașov sunt înscriși pentru examenul de Definitivat, din vară, potrivit site-ului definitivat.edu.ro. Înscrierile s-au făcut online, iar din 9 iulie, candidații trebuie să-și valideze dosarele la Inspectoratul Școlar Județean, conform unui program strcuturat pe discipline.
Examenul de Definitivat va avea loc în 14 iulie, iar pentru promovare, candidații trebie să ia minim 8. Concursul este, în fapt, un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice.
Pe de altă parte, la examenul de Titularizare, care este examenul de angajare pe perioadă nedeterminată în învățământ, sunt înscriși peste 1000 de candidați. Aceștia vor concura pentru cele 173 de posturi cu angajare pe perioadă nedeterminată (titularizabile), dar, pe lângă acestea, mai sunt și 539 de locuri cu angajare pe perioadă determinată (vacante pentru o perioadă între 1 și 3 ani), plus 1223 de fracţii de normă, care, combinate, pot forma catedre întregi. Proba scrisă va avea loc în 21 iulie. Pentru titularizare este nevoie de minim nota 7 la examen, dar și să existe catedră vacantă. Pentru angajarea pe perioadă determinată, respectiv, suplinire, candidații trebuie să obţină minimum nota 5.