429 de cazuri noi Covid-19 la Brașov, duminică. Incidența, în scădere
La nivel național au fost anunțate aproape 12.000 de noi îmbolnăviri.
13 Februarie 2022, 13:39
429 de cazuri noi Covid-19 s-au înregistrat la Brașov, în ultimele 24 de ore. Incidența cumulată la 14 zile a cazurilor de coronavirus este în continuare în scădere, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică și a ajuns la 28,76 în municipiu și la 23,07 în județ.
Cea mai mare rată de infectare este în localitatea Sânpetru, 33,65, urmată de Ghimbav cu 32,93. La Cristian și Predeal se înregistrează peste 27 de cazuri la mia de locuitori, iar la Hărman, peste 26.
Dintre cele peste 14.200 de cazuri active la acest moment în județ, circa 8.400 sunt din municipiu.
La nivel național au fost anunțateaproape 12.000de noi îmbolnăviri în urma efectuării a circa41.000de teste. Totodată, au fost raportate81de decese, dintre careunul anterior intervalului de referință.
La acest moment, în spitalele din țară sunt internațiaproape 10.600de pacienți cu coronavirus. 1.141 dintre aceștia - printre care și 18 minori - sunt pe secțiile de terapie intensivă.
Sursa foto: arhivă / pixabay.com