5 cabinete stomatologice școlare în tot județul. 3 funcționale pe hârtie
Existente în majoritatea unităților școlare în anii 90, cabinetele stomatologice din școli sunt acum o raritate. Singurele pe hârtie, cel puțin, sunt doar în municipiu.
04 Aprilie 2022, 17:17
Existente în majoritatea unităților școlare în anii 90, cabinetele stomatologice din școli sunt acum o raritate. Singurele pe hârtie, cel puțin, sunt doar în municipiu.
„În județul Brașov avem cinci cabinete stomatologice: la Colegiul național «Dr. Ioan Meșotă», Școlile Gimnaziale 19 și 2, la Colegiul «Nicolae Titulescu» și la Colegiul Tehnic «Transilvania». Din cele cinci, la două este asigurată asistența medicală cu medic și asistentă, celelalte trei fiind dotate, dar fără personal de specialitate”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Valentin Bucur.
Mai exact, medici sunt la Școala Gimnazială 19 și Colegiul Tehnic Transilvania și, potrivit reprezentanților Inspectoratului, cei doi medici oferă servicii și în celelalte trei unități, în funcție de solicitări. Cel mai multe sunt din zona ciclului primar. Vorbim despre servicii de bază, control preventiv și mici intervenții.
Pentru a putea funcționa conform, municipalitatea a prevăzut bani pentru angajare de personal și funcționare și pentru celelalte trei cabinete. Deși, spun reprezentanții Primăriei, Ministerul Sănătății ar fi trebit să îi asigure.
„Din păcate, nici în acest an nu am primit fondurile necesare de la Ministerul Sănătății pentru angajații de la cabinetele stomatologice, astfel încât în ultima sedință de Consiliului Local am fost nevoiți să rectificăm bugetul și să alocăm fonduri din bugetul local pentru acești angajați. Avem în acest moment cinci cabinete funcționale, dar doar doi medici stomatologi angajați și o singură asistentă, astfel încât prin rectificarea bugetară am alocat fondurile pentru a avea angajați la toate cabinetele. Deci vorbim de cinci medici stomatologi - ceea ce înseamnă că vom mai angaja încă trei - și cinci asistente - vom mai angaja încă patru. În același timp, suntem în discuții cu conducerile celor cinci școli să vedem dacă găsim soluții de acces și pentru elevii din alte unități de învățământ, astfel încât să nu fie disturbat nici procesul de învățământ, dar să aibă acces la servicii stomatologice și alți copii”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea.
Bugetul necesar pentru salariile cadrelor medicale în acest an a fost estimat la suma de 510.000 de lei.