5 jandarmi brașoveni infectați cu coronavirus
Nu mai puțin de 5 jandarmi brașoveni au fost confirmați ca infectați cu SARS-CoV-2.
11 Mai 2020, 11:15
Nu mai puțin de 5 jandarmi brașoveni au fost confirmați ca infectați cu SARS-CoV-2, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Brașov, Ion Zaharia. Acesta a informat că, de la primul subofițer confirmat, în urma testărilor efectuate de DSP, în acest weekend jandarmii au mai primit 3 rezultate negative și 4 pozitive.
În urma anchetei epidemiologice, au fost plasați în izolare la domiciliu 20 de subofițeri. Jandarmii au făcut parte din patrule alături de polițiști de la Sectiile 2 și 3, iar o bună parte dintre aceștia sunt și ei izolați la domiciliu.