50 de milioane de lei în plus, pentru Aeroportul din Brașov. Deocamdată, doar o promisiune (AUDIO)
Proiectul Aeroportului de la Brașov se ridică la circa 120 milioane euro.
11 August 2021, 15:04
50 de milioane de lei ar putea primi proiectul Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, la următoarea rectificare bugetară din această lună.
Cel puțin așa a afirmat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea(audio atașat).
Proiectul Aeroportului de la Brașov se ridică la circa 120 milioane euro, finanţarea fiind asigurată din bugetul Consiliului Judeţean Braşov şi de la bugetul de stat.
Anul trecut, Consiliul Județean Brașov a primit de la stat 75 de milioane de lei pentru finanţarea lucrărilor, 25 de milioane de lei din această sumă provenind din fondul de rezervă al Guvernului.