562 de cazuri noi Covid-19 la Brașov, marți. Peste 16.700 în țară
Municipiul Brașov a depășit astăzi pragul de 8 infectări la mia de locuitori.
18 Ianuarie 2022, 10:58
UPDATE ORA 13.20:
562 de cazuri noi Covid-19 au fost raportate la Brașov, astăzi.
La nivel național au fost anunțate 16.760 de noi îmbolnăviri, de la ultima raportare, în urma efectuării a peste 88.000 de teste.
România a înregistrat peste 1.928.000 de infectări cu Covid-19, de la debutul pandemiei. 59.327 de persoane și-au pierdut viața, dintre care 65 în ultimele 24 de ore.
La acest moment, 487 pacienți sunt internați pe secțiile de terapie intensivă din țară, printre care 11 minori.
16.760 de cazuri noi Covid-19 în 24 de ore au raportat astăzi autoritățile, în România. Dublu față de ziua precedentă.
Totodată, potrivit informațiilor parțiale oferite până la această oră, 70 de persoane infectate cu coronavirus și-au pierdut viața.
Municipiul Brașov a depășit astăzi pragul de 8 infectări la mia de locuitori. Astfel, incidența a crescut la 8,20 în municipiu, în timp ce pe județ a ajuns la 6,03.
Rata de infectare depășește 14 la mie în localitățile Bran, Fundata și Predeal, iar incidența este peste 10 la Moieciu și Ghimbav.
Dintre cele peste 3.914 de cazuri de coronavirus active în acest moment în județ, 2.400 sunt din municipiu.