57 de permise de conducere reținute și aproape 290 de sancțiuni contravenționale, în acest weekend, în județ
Număr impresionant de amenzi de circulație aplicate de polițiștii brașoveni în acest weekend!
09 August 2021, 13:37
Forțele de ordine au organizat o acțiune cu efective mărite care a avut ca scop depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a unor substanțe psihoactive. De asemenea, polițiștii și-au propus și impunerea respectării regimului legal de viteză și sancționarea nerespectării regimului legal de viteză.
„Polițiștii au aplicat 289 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 136 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 33 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor privind portul centurii de siguranță și 120 de sancțiuni contravenționale pentru săvârșirea altor abateri la regimul rutier.Totodată, polițiștii au constatat 10 infracțiuni la regimul rutier, fiind întocmite dosare penale, instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliției Brașov, agent principal Nadia Olaru.
De asemenea, au fost reținute 57 permise de conducere și 16 certificate de înmatriculare.