61 de fapte de natură penală, în școlile din județ, în finalul lui 2023
Cifra este doar ușor mai mică decât perioada similară a anului 2022, când au fost 63 de astfel de fapte, au precizat cei de la Biroul Siguranță Școlară, din cadrul Poliției brașovene.
22 Februarie 2024, 14:23
61 de fapte de natură penală au fost înregistrate, în perioada septembrie – decembrie 2023, în cele peste 427 de unități de învățământ din tot județul Brașov, arată raportul întocmit de cei de la Biroul Siguranță Școlară, din cadrul Poliției brașovene.
Cifra este doar ușor mai mică decât perioada similară a anului 2022, când au fost 63 de astfel de fapte, au mai arătat polițiștii.
La toate unitățile de învățământ unde au avut loc incidente școlare, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au întocmit analize și au desfășurat și activități de consiliere și informare antiinfracțională și antivictimală în rândul elevilor, cu privire la consecințele legale ale faptelor de natură contravențională și/sau penală.