7 clădiri cu risc seismic ridicat, din cele expertizate, mai are Brașovul, susțin autoritățile locale
7 clădiri cu risc sesmic ridicat mai are Brașovul în prezent, potrivit unei situații oferite de către muncipalitate.
03 Noiembrie 2022, 17:45
7 clădiri cu risc sesmic ridicat mai are Brașovul în prezent, potrivit unei situații oferite de către muncipalitate.
În urmă cu 5 ani, însă, lista aceasta cuprindea 16 case, dintre care unele monument istoric.
Situația acestora a reintrat în atenție după ce, în această dimineață, în Brașov a fost un cutremur de 5,3 pe scara Richter.
“Vorbim de clădirile pe care Primăria le-a expertizat conform prevederilor legale. Proprietarii au obligația să-și efectueze aceste expertize și, în cazul în care o clădire este încadrată în gradul 1 de risc seismic, să pună acea bulină roșie. De-a lungul anilor, municipalitatea a reușit să consolideze o parte dintre clădiri, cu fonduri de la Ministerul Dezvoltări; o parte au fost consolidate de către proprietari, astfel că, după cum spuneam, în acest moment mai sunt foarte puține clădiri neconsolidate, din evidențele pe care le are municipalitatea”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Brașov, Sorin Toarcea.
Pe de altă parte, în cazul producerii unui cutremur există câteva reguli de bază care pot salva viața celor care le aplică, după cum ne-a explicat purtătorul de cuvânt al Brașov, maiorul Ciprian Sfreja:
“În urma cutremului produs în această dimineață nu s-a înregistrat niciun apel la numărul 112. Ceea ce ar trebui să cunoască toată lumea este faptul că în cazul producerii unui cutremur este foarte important să ne păstrăm calmul. Trebuie să ne adăpostim sub o grindă sau sub pereți de rezistență. Nu este recomandat să părăsim locuința; nu este recomandat să fugim pe scări sau să folosim liftul”.