A doua zi de proteste ale profesorilor, la Brașov
Peste 400 de dascăli cu pancarte în mâini și-au strigat nemulțumirile, pornind de la cele salariale, la cele legate de condițiile de muncă.
30 Mai 2023, 13:30
Profesorii au ieșit pentru a doua zi la rând să protesteze în fața Prefecturii din Brașov. Peste 400 de dascăli cu pancarte în mâini și-au strigat nemulțumirile, pornind de la cele salariale, la cele legate de condițiile de muncă.
Astăzi au ieșit la protest dascăli și personal auxiliar, membri ai Sindicatului Învățământ Preuniversitar „Diaconul Coresi”, condus de Ligia Mara și afiliat la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), care are aproximativ 4.000 de membri.
„Oamenii sunt total nemulțumiți. Noi am fost la proteste până acum de 7 ori la București și, din păcate, nu s-a rezolvat nimic. Deci oamenii sunt supărați pe bună dreptate. Au eșuat toate negocierile de până acum. Aseară au fost liderii noști chemați la Guvern. Li s-a promis oamenilor 4.000 de lei, se pare că nu sunt mulțumiți. Dânșii nici nu voiau să mă lase să vorbesc, că voiau să-și strige drepturile. Doresc dreptate, salarii decente, să nu mai fie umiliți.“, a declarat Ligia Mara.