A fost emis ordinul de începere a lucrărilor pe viitoarea centură ocolitoare a municipiului Făgăraş
Săptămâna aceasta a fost emis ordinul de începere a lucrărilor pe viitoarea centură ocolitoare a municipiului Făgăraş, cu două luni întârziere faţă de data preconizată iniţial.
24 Noiembrie 2023, 11:35
Săptămâna aceasta a fost emis ordinul de începere a lucrărilor pe viitoarea centură ocolitoare a municipiului Făgăraş, cu două luni întârziere faţă de data preconizată iniţial.
Primarul GhEorghe Sucaciu, a anunţat faptul că deja constructorul a fost pe teren, a făcut organizarea de şantier şi a demarat şi primele lucrări. Varianta ocolitoare va avea o lungime de 5,9 kilometri, iar durata de realizare potrivit contractului, este de 24 de luni.
„Această lucrare este imperios necesară pentru municipiul Făgăraș, pentru că autovehiculele cu capacitate mare nu vor mai avea acces în municipiu. Anul viitor probabil se va finaliza modernizarea variantei ocolitoare, iar toate autovehiculele care trec pe DN1 vor avea posibilitatea să ocolească Făgărașul, iar cetățenii din Făgăraș vor avea confortul necesar și nu vor mai avea acel disconfort de zgomot, poluare”, a declarat primarul oraşului Făgăraş, Gheorghe Sucaciu.
Legătura rutieră cu DN 1 va fi asigurată prin realizarea a două intersecții giratorii. Centura este construită pe partea de nord a oraşului, unde acum este un drum tehnologic. Pe traseul ocolitoarei se vor monta şi două staţii pentru închirierea bicicletelor.