A început facultatea!
În acest an sunt aproape 6000 de boboci, din totalul celor peste 20.000 de studenți, care învață la unul din cele 100 de programe de licență, 83 de masterat sau 22 de programe de doctorat.
02 Octombrie 2023, 16:56
Așa a început oficial anul universitar 2023-2024 la Transilvania. Evenimentul festiv a avut loc la Aula Magna a Universității Transilvania, unde au fost prezenți studenți, conducerea instituției de învățământ superior, dar și reprezentanți ai autorităților locale.
Pentu studenții din anul I, în special, ziua de astăzi a fost una plină de emoție:
În acest an sunt aproape 6000 de boboci, din totalul celor peste 20.000 de studenți, care învață la unul din cele 100 de programe de licență, 83 de masterat sau 22 de programe de doctorat.
Rectorul Universității Transilvania, prof.dr.ing. Ioan Vasile Abrudan, a oferit detalii:
”Un an universitar cu bucurie și speranță, ca la început de nou an academic, cu mai mulți studenți, mai multe programe de studii și de masterat și de doctorat, cu infrastructură modernizată și cu speranța unor performanțe mai mari atât pentru studenții noștri, cât și pentru colegii cadre didactice”.
Și în acest an, Universitatea va continua programele prin care recompensează șefii de promoție și absolvenții cu 10 la Bac care au ales să facă facultatea la Brașov, ei fiind așteptați în următoarele zile să își primească laptopurile.
De asemenea, continuă programul prin care Universitatea alocă un buget total de 1 milion de euro pentru 10 proiecte propuse și implementate de către studenți, care să vizeze digitalizarea proceselor din Universitate sau dezvoltarea unui campus verde. Mai mult, în acest an, Universitatea continuă dotarea cu echipamente de laborator, cu bani din PNRR, bugetul total fiind de 6 milioane de euro.