Academie " hotel, în Poiană. Cea mai veche școală de ospitalitate din lume, la Brașov
Pentru inaugurarea academiei - hotel, în Poiană a fost prezent și ambasadorul Elveției, Excelența Sa, Arthur Mattli.
03 Iulie 2021, 12:30
Cea mai veche și celebră școală de ospitalitate din lume a ajuns și la Brașov!
Pentru inaugurarea academiei - hotel, în Poiană a fost prezent și ambasadorul Elveției, Excelența Sa, Arthur Mattli.
„În Elveția, în sistemul educațional avem acest sistem dual. Ca să simplific, este un parteneriat puternic între partea publică și cea privată. Cele două părți colaborează și decid împreună ce este nevoie în sistemul educațional. De exemplu, la această școală, elevii vor merge 3 sau 4 zile pe săptămână în practică și în rest vor învăța tot ce au nevoie despre comunicare, administrare și toate acestea”, a spus Excelența Sa, Arthur Mattli.
În Elveția, un absolvent de învățământ dual să poată să-și continue studiile și să urmeze o facultate, astfel încât să devină specialist în domeniul pe care și l-a ales. În România o asemenea experiență este imposibilă în acest moment.
“Eram în Administrație, aveam colegi care lucrau deja în domeniul ospitalității. Pentru ei, poate, unele lucruri erau mai ușoare, pentru mine mai greu. Dar vă spun sincer ca școala la Lausanne este foarte grea”, a spus prefectul Brașovului, Cătălin Văsii, unul dintre absolvenții acestei școli.
Odată cu inaugurarea școlii din Lausanne, Brașovul va deveni un centru important al învățământului dual în acest domeniu.
“Este important pentru România pentru că ne întărim prezența, suntem cei mai mari investitori în învățământul particular, pentru moment, din România, și vrem ca exemplul nostru să fie urmat și de alții”, a spus directorul școlii, Ray Iunius.
Elevii școlii vor învăța totul practic, prin contact direct cu clienții, deoarece tinerii trebuie să știe că tot ce fac în cariera lor este pentru client.
Cursurile primei academii - hotel din țară vor începe în 12 iulie.