Accident între o motocicletă și o bicicletă, pe DN1
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.
30 Mai 2022, 14:34
Traficul se desfășoară alternativ pe DN1, la intrarea în localitatea Sâmbăta de Jos, dinspre localitatea Voila, după un accident între o motocicletă și o bicicletă.
„În urma coliziunii au rezultat două victime, care primesc îngrijiri medicale la fața locului. La testarea conducătorului motocicletei din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0, biciclistul neputând fi testat din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, urmând a-i fi prelevate mostre biologice”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agentul principal de poliție Nadia Olaru.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.