Accidentat pe Tâmpa
Chiar și pe Tâmpa se pot întâmpla accidente grave!
07 Septembrie 2021, 19:14
Interventie a Serviciului Public Local Salvamont Brasov, care a fost solicitat pentru un tanar de 17 ani, care a alunecat pe Drumul Serpentinelor de pe Tampa. Acesta s-a rostogolit pe o distanta de aproximativ 10 metri, intre doua serpentine, pe un plan inclinat plin de stanci si bolovani. In urma caderii, turistul a suferit un traumatism cranio-cerebral, cu pierderea starii de constienta, cu multiple plagi escoriate si taiate la nivelul capului.
La sosirea salvatorilor montani, persoana in cauza era constienta dar incoerenta. Dupa ce a fost imobilizata pe targa, a fost coborâtă la baza muntelui, de unde a fost preluata de un echipaj al Serviciului de ambulanță. Deoarece pe perioada transportului saturatia de oxigen a inceput sa scadă, i-a fost administrat oxigen suplimentar.
Turistul făcea parte dintr-un grup mai numeros și nu dispunea de echipament adecvat unei astfel de drumeții, au specificat salvatorii montani.