Adăpost nou pentru câini pe terenul de la CET Brașov?
Anunțul a fost făcut azi, de Ziua Internaţională a Animalelor fără Stăpân.
04 Aprilie 2022, 20:46
Un adăpost nou pentru câinii fără stăpân din oraș pe terenul de la CET Brașov. Cel puțin așa dorește viceprimarul municipiului Brașov, Sebstian Rusu, care a anunțat că o porțiune de pe acest teren este o posibilă variantă. În discuție mai sunt și alte propuneri, însă.
Anunțul a fost făcut azi, de Ziua Internaţională a Animalelor fără Stăpân.
Anterior, viceprimarul anunțase intenția construirii unui nou adăpost, dar nu existau variante de teren.
“Am discutat și cu cei de la Serviciul Gestionare a Câinilor fără Stăpân - pe care îi coordonez - și am prins în acest an în buget bani pentru studiul de fezabilitate, să realizăm un adăpost nou pentru câini. Consider că este cazul ca Brașovul să aibă un adăpost de câini la standarde occidentale”,a explicat viceprimarul municipiului Brașov, Sebastian Rusu.
În bugetul local pe anul 2022 a fost inclusă suma de 50.000 lei pentru documentații. Studiul de fezabilitate ar urma să spună și la cât se va ridica viitoarea investiție.
În prezent, în oraș există un adăpost pentru câini, dar nu este în proprietatea municipalității.