Adolescentă de 15 ani din Râșnov, dată dispărută
Persoanele care pot furniza informații cu privire la persoana în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
16 Martie 2022, 11:14
O copilă de 15 ani din Râșnov a fost dată dispărută de mama ei.
“Poliția Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale a fost sesizată la data de 15 martie 2022 de către o femeie din Stațiunea Râșnov, județul Brașov, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 15 ani, a plecat de la domiciliul său din municipiul Brașov la data de 14 martie 2022, în jurul orei 16.00, revenind în dimineața zilei de 15 martie 2022. Ulterior, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 10.00, tânăra a plecat din nou de la domiciliu, într-o direcție necunoscută, fără a reveni până în prezent. Semnalmente: înălțime 1,60 m, greutate 60 kg, ochi căprui, constituție atletică, păr brunet, lung până la umeri. Nu se cunosc articolele vestimentare pe care tânăra le purta la momentul plecării. Aceasta are asupra sa telefon mobil”, au transmis reprezentanții IPJ Brașov.
Persoanele care pot furniza informații cu privire la persoana în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Sursa foto: IPJ Brașov