Adoptă un urs de la Zărnești pentru persoana iubită, de Ziua Îndrăgostiților
Certificatul de adopție vine în sprijinul unui animal care a fost chinuit o viaţă întreagă.
10 Februarie 2022, 12:03
Îndrăgostiții au acum o șansă în plus să-și surprindă jumătea cu un cadou aparte. Aceștia pot cumpăra pentru persoana iubită un certificat de adopție a unui urs. Banii vor fi folosiți pentru întreținerea animalelor din sanctuarul de la Zărneşti.
„Un certificat de adopție virtuală a unui urs poate fi cadoul ideal și absolut deosebit, unic, pe care cineva îl poate face persoanei iubite, iar îndemnul nostru este să îi dăruiți persoanei dragi un urs. Nu orice fel de urs, ci unul adevărat, aflat în Sanctuarul Libearty de la Zărnești și nu, nu luați acasă ursul, ci este o adopție virtuală, o donație care pe noi ne ajută să îi oferim adăpost, hrana corespunzătoare, tratamente medicale necesare. Astfel, persoana dragă vouă va deveni și ea un protector al animalelor și va primi și un cadou absolut deosebit”, a spus reprezentanta Asociaţiei Milioane de Prieteni, Paula Ciotloş.
Un astfel de certificat este cu atât mai special cu cât vine în sprijinul unui animal care a fost chinuit o viaţă întreagă, de cele mai multe ori într-o cuşcă şi care acum se poate bucura de libertate şi de natură la sanctuarul din Zărnești.
“Certificatul costă 300 de lei și, practic, persoana iubită va deveni parinte de urs pentru un an întreg. Ursul poate fi ales de pe site-ul nostru millionsoffriends.org și certificatul va fi personalizat cu numele pe care voi îl alegeți”, a adăugat Paula Ciotloș.
Sanctuarul de urşi Libearty este cel mai mare de acest fel din lume şi a fost declarat, de specialişti, cel mai etic de pe plan mondial.
Sursa foto: Facebook / AMP Libearty - Bear Sanctuary