Adrian Veștea - Bilanț pentru un an de mandat în fruntea administrației județene
Este vremea bilanțurilor prezentate de aleșii locali după primul an de mandat în urma scrutinului din toamna anului 2020.
29 Septembrie 2021, 19:41
Este vremea bilanțurilor prezentate de aleșii locali după primul an de mandat în urma scrutinului din toamna anului 2020.
Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, aflat la al doilea mandat la șefia administrației județene, a precizat că a fost un an în care contextul pandemic şi-a pus amprenta asupra activităţii administraţiei publice judeţene, dar care a însemnat continuarea investiţiilor începute în mandatul 2016-2020, finalizarea unor obiective şi lansarea unor proiecte noi:
“Am prezentat un raport de activitate bazat pe cele 3 obiective mari pe care mi le-am stabilit încă de la începutul primului mandat. Mă refer aici la mobilitate, la atragerea de fonduri europene și reabilitarea mai multor drumuri din județ. În mare parte, banii au venit atât de la Uniunea Europeană cât și pe Programul Național de Dezvoltare Locală I și II, dar am avut și resurse proprii pe care le-am alocat. Bugetul este undeva la 300 de milioane de lei în implementare, în decursul acestui an”, a precizat Adrian Veștea.
Șeful administrației județene a amintit și de investițiile în infrastructura pe sănătate. Au fost alocate fonduri semnificative, de peste 41 de miioane de lei din bugetul propriu al județului Braşov şi circa 71,5 milioane de lei din fonduri europene nerambursabile, la care se pot adăuga fonduri guvernamentale, pentru îmbunătățirea activității în spitalele Brașovului.
„În ceea ce privește aeroportul, am continuat lucrările de infrastructură, am finalizat terminalul, balizajul. În prezent, se lucrează la celelalte obiecte. De asemenea, am derulat procedurile pentru achiziționarea serviciile de radionavigație. Suntem primul județ din România care s-a digitalizat. În prezent facem progrese foarte bune și sperăm ca pe viitor să integrăm toate celelalte instituții subordonate din cadrul acestui proiect”, a adăugat Adrian Veștea.
Adrian Veștea a adăugat că, prin implementarea a două proiecte de digitalizare pentru care au fost accesate fonduri europene în valoare totală de peste 6,6 milioane de lei, va crește calitatea serviciului public oferit de Consiliul Județean Brașov și de instituțiile subordonate, iar cetățenii, instituţiile şi organizaţiile vor beneficia de un serviciu public de nivel european.