AFM a prelungit perioada de înscriere în cadrul programului "Rabla local"
Brașovenii mai au o lună la dispoziție să se înscrie pentru a primi câte 3.000 de lei în schimbul unei mașini vechi.
30 August 2023, 15:25
Brașovenii mai au o lună la dispoziție să se înscrie pentru a primi câte 3.000 de lei în schimbul unei mașini vechi.
Administraţia Fondului pentru Mediu a prelungit perioada de înscriere în cadrul programului "Rabla local" până pe 29 septembrie.
Sunt vizate localităţile unde nu s-a epuizat bugetul alocat.
Reamintim că Brașovul a obținut suma maximă de finanțare pentru acest program, respectiv 12 milioane de lei, pentru casarea a 5.000 de autovehicule.
Pentru a putea beneficia de stimulentul de casare, solicitantul trebuie să îndeplinească mai multe condiții, printre care:
- să fie o persoană fizică cu domiciliu în municipiul Brașov;
- să dețină în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puțin 5 ani (cu anumite excepții),
- să nu aibă restanțe de plată a taxelor sau să nu fi obținut și nici să nu fie pe cale să obțină finanțare prin proiecte ori programe finanțate din alte fonduri publice pentru același autovehicul cu care participă în program.
„Fiecare brașovean care vrea să renunțe la autoturismul său vechi va primi 3.000 de lei. Este un program prin care am putea elibera orașul de 5.000 de mașini vechi, poluante, sau care ocupă inutil domeniul public, este un program pentru un Brașov cu un aer mai curat“, a spus primarul Allen Coliban.
Pentru înscriere, persoanele interesate trebuie să creeze un cont pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, iar solicitările pot fi depuse până pe 31 august, inclusiv.
Odată înscriși în aplicația AFM, după ce lista va fi închisă și comunicată Primăriei Brașov, brașovenii care sunt declarați eligibili trebuie să se adreseze Direcției Fiscale Brașov.
Aproape 800 de brașoveni s-au înscris până acum în aplicația AFM.