Aleargă pentru Asociația SCUT Brașov sau Fundația Bucuria Darului, la Brașov Running Festival
În 10 septembrie, aleargă pentru Asociația SCUT Brașov sau Fundația Bucuria Darului, la Brașov Running Festival 2023.
29 August 2023, 10:18
În 10 septembrie, aleargă pentru Asociația SCUT Brașov sau Fundația Bucuria Darului, la Brașov Running Festival 2023.
Este invitația pe care v-o fac cele două organizații nonguvernamentale pentru beneficiarii de care au grijă.
Efortul tău va însemna un sprijin important pentru asociații, dat fiind că 70% din taxa de înscriere va intra în contul asociației pentru care vei alerga.
„Societatea civilă suntem toți și responsabilitatea este a tuturor să susținem persoanele vulnerabile. Acest eveniment este o ocazie în care ne putem implica cu toții, să facem ceva și pentru cei vulnerabili, dar, totodată, să ne și distrăm, să fim împreună. Este vorba, de fapt, despre a fi împreună într-un mod sănătos și, de ce nu, să îi ajutăm și pe ceilalți”, a spus Mariana Busuioc, reprezentant Asociația SCUT Brașov.
Brașov Running Festival 2023 va avea loc la Coresi și se adresează atât alergătorilor profesioniști, cât și celor amatori, care se pot înscrie în cursa de 5 sau 10 km.
Taxa de înscriere este de 199 de lei. Înscrierea se poate face până cel târziu vineri, 1 septembrie, pe trunsylvania.com.