Alexandru Chiriac, solist al Operei Brasov, de la "băiatul ce cânta la strană" la câștigătorul "Crizantemei de Aur"
De la "băiatul ce cânta la strană" până la tânărul ce impresionează prin interpretarea muzicală și scenică, evoluția sa a fost presărată cu picături de har și succese pe măsură.
01 Aprilie 2023, 14:17
De la “băiatul ce cânta la strană” până la tânărul ce impresionează prin interpretarea muzicală și scenică, evoluția sa a fost presărată cu picături de har și succese pe măsură.
Este vorba despre baritonul Alexandru Chiriac, solist al Operei Brasov din toamna anului 2021, invitat în emisiunea “Pasaj Urban”, realizată de Silvana Șerban.
Câștigător al premiului I la mai multe concursuri din țară si străinătate, precum si al Marelui Premiu la Festivalul „Crizantema de Aur”, Târgoviște, în 2013, baritonul Alexandru Chiriac este considerat de către criticii de muzică drept „o tânără speranță, posesorul uneia dintre cele mai frumoase și expresive glasuri”.
Activitatea sa artistică s-a desfășurat pe scene din România, Austria, Germania, Italia, Rusia, Spania, S.U.A., ș.a., iar repertoriul baritonului cuprinde arii din opere celebre, compuse de G. Puccini, G. Bizet, G. Verdi sau G. Donizetti.
Întregul interviu cu baritonul Alexandru Chiriac din cadrul emisiunii de dialoguri culturale “Pasaj Urban”, îl puteți asculta aici: