Amenzi de 160.000 de lei, într-o lună, pentru comerțul ambulant sau cerșetorie în jurul piețelor
Aproape 160.000 de lei cumulează amenzile date, în luna iunie, de polițiștii locali, în zona piețelor.
01 Iulie 2022, 10:22
Aproape 160.000 de lei cumulează amenzile date, în luna iunie, de polițiștii locali, în zona piețelor.
Cele mai multe, pentru vânzarea de produse pe jos, în jurul piețelor, dar au fost și sancțiuni aplicate pentru consumul de alcool pe domeniul public și în perimetrul piețelor, apelarea la mila publică, parcare neregulamentară.
"Ținem să precizăm faptul că practicanții comerțului ambulant neautorizat nu sunt persoane în vârstă sau neputincioase, cu pensie mizeră sau fără venit care încearcă să supraviețuiască, ci sunt persoane în putere, apți de muncă și care au ales să obțină venituri încălcând legea. Produsele pe care le comercializează sunt de cele mai multe ori perisabile, înșirate pe paviment, în praf și căldură, în picioarele trecătorilor de pe aleile pietonale sau ale cumpărătorilor din piețe. Recomandăm cetățenilor să descurajeze acest tip de comerț și să achiziționeze produsele care se regăsesc pe mesele sau în vitrinele producătorilor agricoli, ale reprezentanților cooperativelor agricole, gospodăriilor țărănești, agenților economici care desfășoară comerț lict în piețele publice din municipiul Brașov. Aceste produse au acte de proveniență verificate și sunt depozitate și comercializate în spații special amenajate în condiții reglementate de actele normative în vigoare", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Oana Ion.
Poliția Locală menționează și faptul că după ce au fost amendați, aceste persoane revin și-și continuă activitatea.