"Amorțisor", târgul care vestește primăvara
"Amorțisor" este târgul de primăvară la care puteți lua parte în perioada 24 și 25 februarie, la cel mai bătrân hotel din centrul Brașovului.
09 Februarie 2024, 11:58
"Amorțisor" este târgul de primăvară la care puteți lua parte în perioada 24 și 25 februarie, la cel mai bătrân hotel din centrul Brașovului.
Ediția din acest an celebrează două dintre cele mai frumoase tradiții românești: Dragobetele și Mărțișorul.
La târg veți găsi produse și cadouri originale și autentice realizate de artiștii și artizanii din proiectul BraSHOPia și veți avea ocazia să faceși cumpărături responsabile și sustenabile.
Târgul va fi deschis între orele 10.00 și 20.00.
"Este un proiect care vine să sprijine artiștii și artizanii din Brașov, dar nu numai, pentru că ne dorim să încurajăm acest stil de shopping responsabil și sustenabil și vrem să sprijinim comunitățile creative locale din care facem și noi parte. Eu și partenera mea, Getty Tatomir, avem brand-ul nostru. Vom avea aproape orice, de la articole vestimentare, la lumânări, la mărțișoare, bineînțeles, de toate felurile, mărțișoare din plante, mărțișoare din materiale prețioase. Avem tot felul de produse cosmetice, toate naturale. Bineînțeles că asta este una din componente", ne-a explicat organizatorul, Laura Bercean.
Pentru vizitatori există o taxă de intrare de 5 lei care va fi donată integral Asociației BertaLand, organizație care se ocupă cu îmbunătățirea calității vieții seniorilor, copiilor și animalelor prin sprijin material și emoțional, terapii conexe și socializare activă. Copiii și tinerii sub 18 ani au acces gratuit.