Ancheta demarată în Spitalul Județean după dispariția fiolelor de Fentanil continuă sub coordonarea DIICOT
Situația este alarmantă cu atât mai mult cu cât vorbim despre un produs medicamentos sintetic utilizat ca anestezic general și în tratamentul durerilor cronice și severe, dar care se află pe lista narcoticelor de mare risc.
15 Februarie 2024, 15:07
„În România, fentanilul se află pe lista medicamentelor eliberate cu prescriptie medicală specială (stupefiante si psihotrope), substanța aflându-se pe lista narcoticelor de mare risc încă din 2003, fiind clasată în Tabelul II - droguri de mare risc din Legea nr. 143 din 26 iulie 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. În mod ilicit, poate fi utilizat ca drog, adesea în asociere cu heroină sau cocaină. Acest drog are efect analgezic și poate provoca greaţă, confuzie şi somnolenţă, probleme respiratorii şi pierderea cunoştinţei. Efectul se instalează rapid şi trece foarte repede”,
„Conform fişelor de înregistrare a urgenţelor medicale şi de admitere la tratament ca urmare a consumului de droguri transmise de cele 3 unităţi raportoare de la nivelul jud. Braşov –Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Braşov şi Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov, preponderent în judeţul Braşov este consumul de canabis, urmat de etnobotanice (cunoscute și sub denumirea de “droguri legale”) şi medicamente fără prescripţie medicală (droguri psiholeptice (inhibitoare ale sistemului nervos central) - barbiturice-somnifere, tranchilizante, anxiolitice-benzodiazepine)”,