Angajați ai RAR Brașov, reținuți pentru luare de mită
Opt persoane, între care angajați ai Registrului Auto Român (RAR), au fost reținute de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, sub acuzațiile de dare sau de luare de mită.
14 Decembrie 2021, 12:24
Opt persoane, între care angajați ai Registrului Auto Român (RAR), au fost reținute de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, sub acuzațiile de dare sau de luare de mită. Anchetatorii spun că angajații RAR au pus ștampila de "apt" pentru circulație pe actele unor autovehicule care nu ar fi trebuit să treacă Inspecția Tehnică Periodică (ITP).
Prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, Claudiu Sandu a declarat: "La acest moment există suspiciunea că în jur de 500 de autovehicule au trecut de inspecția tehnică, în perioada iulie-decembrie 2021, dar cercetările sunt abia la început. În urma perchezițiilor desfășurate ieri (luni, 13 decembrie - n.r.), au fost ridicate numeroase documente care trebuie procesate, iar în final vom stabili cu exactitate care mașini îndeplineau condițiile tehnice și care nu".
Cercetările de până acum au scos la iveală că multe mașini care circulă în acest moment pe stradă sunt un pericol în trafic.
"Din probele adunate până în acest moment știm că defecțiunile tehnice pe care le aveau autoturismele plecau de la lipsa unui bec de semnalizare până la lipsa frânelor", a adăugat prim-procurorul Claudiu Sandu.
Anchetatorii spun că nu oricine putea trece ITP-ul în acest mod. Doar persoanele care se ocupă în mod frecvent de înmatricularea de autovehicule erau de încredere pentru angajații RAR care încălcau legea. Cercetările au început în luna iulie a acestui an, în urma unor informații ajunse la urechea procurorilor. Aceștia au ridicat mijloace de probă, fără să organizeze un flagrant. Cercetările sunt abia la început, după cum a afirmat procurorul Claudiu Sandu.
Polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, au efectuat, aseară, 20 de percheziții într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de serviciu și corupție. Perchezițiile au avut loc pe raza judetului Brașov, la instituții publice, persoane juridice și domiciliile persoanelor fizice bănuite de săvârșirea faptelor cercetate. Potrivit surselor judiciare, descinderi au avut loc la sediul Registrului Auto Român din Brașov.