Aproape 225.000 de curcani au fost sacrficați la cele două ferme de la Codlea afectate de gripă aviară
Aproape 225.000 de curcani au fost sacrificați, la cele trei ferme din Codlea aparţinând aceleiaşi societăţi comerciale, ca măsură de combatere a gripei aviare.
27 Februarie 2023, 19:14
Aproape 225.000 de curcani au fost sacrificați, la cele trei ferme din Codlea aparţinând aceleiaşi societăţi comerciale, ca măsură de combatere a gripei aviare, confirmată, prin teste de laborator, în urmă cu o lună, reiese dintr-un raport al DSVSA prezentat azi în şedinţa Colegiului Prefectural Braşov.
Conform raportului, măsurile de restricţie au fost ridicate în zona de protecţie din care fac parte cele trei focare, în prezent zona fiind sub supraveghere, iar în cele trei ferme desfăşurându-se cea de-a doua dezinfecţie, conform normelor legale.
Potrivit AGERPRES, alte două firme care dețin ferme de păsări în apropierea celor trei focare „şi-au asumat opţiunea de a ucide în scop preventiv propriile efective de păsări din zona de protecţie”, acestea sacrificând aproape 300.000 de pui.
Potrivit raportului DSVSA, sursa primară probabilă a focarului ar fi populaţia de păsări sălbatice, dat fiind faptul că au fost găsite două cadavre de corb şi unul de raţă sălbatică în spatele fermei, depistate pozitive la gripă aviară.
În zona de supraveghere există în total 17 exploataţii comerciale avicole, dintre care 10 de găini de ouă, trei de curcani, una de reproducţie şi trei de pui de carne, toate fiind verificate şi monitorizate, precizează raportul DSVSA Braşov.