Astăzi este ultima zi a târgului de vinuri "Vin la Munte"
Standurile cu licorile bahice au fost luate cu asalt de degustătorii pasionați sau, pur și simplu, de cei care au vrut să afle mai multe despre secretele băuturilor.
02 Aprilie 2023, 13:48
Astăzi este ultima zi a târgului de vinuri "Vin la Munte". 90 de crame și peste 700 de etichete de vinuri, din mai multe țări, sunt expuse la ediția cu numărul șase din acest an.
Standurile cu licorile bahice au fost luate cu asalt de degustătorii pasionați sau, pur și simplu, de cei care au vrut să afle mai multe despre secretele băuturilor.
”O cramă mică, Boutique, 25 de hectare. Vinificăm din pasiune, avem trei game: virtuoz, gramofon și sonoro, toate vin din muzică. Facem niște vinuri gastronomice prin faptul că vinificăm la maturitate deplină a strugurelui și cu niște volume de alcool mai ridicat”, ne-a explicat reprezentantul unei crame din Urlați, Alin Crăciun.
La târg am găsit și crame din Republica Moldova. Reprezentantul uneia dintre acestea, Cătălina Iana:
”Vorbim despre 120 de hectare de vie, nou intrată în România, la începutul anului 2020. Suntem primii care aducem în Republica Moldova stilul de vinificare în sec și introducem pentru prima dată bariculă în Republica Moldova”.
Târgul de vinuri rămâne deschis până în această seară la ora 18.