Atât versurile cât și melodia Imnului Național au fost compuse la Brașov, susțin istoricii locali (AUDIO)
Andrei Mureșianu a scris versurile cântecului care avea să devină Imnul României, într-o singură noapte.
29 Iulie 2021, 15:26
Atât versurile cât și melodia Imnului Național al României au fost compuse la Brașov, susțin istoricii locali.
Chiar dacă datele oficiale îi atribuie versurile poetului brașovean Andrei Mureșanu, însă melodia lui Anton Pann, istoricul Vasile Oltean, cel care a studiat zeci de ani documentele de arhivă din Șcheii Brașovului, contestă această informație și susține că melodia pe care au fost puse versurile de la „Deșteaptă-te, române!” a fost, inițial, un cântec de înmormântare (audio atașat).
Declarația a fost făcută, astăzi, cu prilejul ceremonialului militar organizat, la Brașov, de Ziua Imnului Național.
„La scurtă perioadă după ce am sărbătorit Ziua Drapelului Național, astăzi sărbătorim Ziua Imnului Național, un imn cu care noi, brașovenii, ne mândrim, pentru că așa cum arată ultimele cercetări istorice și cele făcute de domnul profesor doctor Oltean, de aici de la Brașov, acest imn a fost creat la Brașov și a fost cântat pentru prima oară la Brașov”, a spus prefectul județului, Cătălin Văsii.
Potrivit datelor oficiale, imnul a fost cântat pentru prima dată la 29 iulie 1848, la Râmnicu Vâlcea, de către Anton Pann. Andrei Mureșanu a scris versurile cântecului care avea să devină Imnul României, într-o singură noapte.