Atenție la drum! Se montează stâlpi iluminați pe drumurile județene
Este vorba despre 28 de intersecții și insule de calmare care vor deveni mai sigure prin montarea unor stâlpișori iluminați ce măresc vizibilitatea obstacolelor pe timp de noapte
20 Ianuarie 2022, 11:23
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov atrage atenția conducătorilor auto cu privire la lucrările care se execută în această perioadă pe drumurile din subordinea sa. Este vorba despre 28 de intersecții și insule de calmare care vor deveni mai sigure prin montarea unor stâlpișori iluminați ce măresc vizibilitatea obstacolelor pe timp de noapte.
Programul se va aplica, într-o primă fază, pe DN1, DN14, DN12, DN13A și DN12A.
Insulele de calmare sunt proiectate în așa fel încât să oblige conducătorii auto să reducă viteza la intrarea în localități sau în apropierea intersecțiilor prin inducerea unei senzații de disconfort.
Reprezentanții DRDP Brașov îi roagă pe șoferi să respecte toate indicatoare rutiere care avertizează asupra existenței acestor elemente de calmare a traficului.