Au fost lansate programele de finanţare nerambursabilă din bugetul județean
Valoarea totală a finanţărilor nerambursabile pe care le va acorda Consiliul Judeţean Braşov în acest an depășește 6.5 milioane de lei.
06 Martie 2023, 16:28
Au fost lansate programele de finanţare nerambursabilă din bugetul județean.
Valoarea totală a finanţărilor nerambursabile pe care le va acorda Consiliul Judeţean Braşov în acest an depășește 6.5 milioane de lei.
Suma este cu 30 de procente mai mare decât cea de anul trecut.
Cele mai mari bugete au fost stabilite pentru proiectele operatorilor culturali din domeniul privat, respectiv 1,8 milioane de lei, pentru sportul de performanţă, 1,2 milioane de lei, iar pentru culte şi proiecte sociale, câte 1 milion de lei fiecare.
“De vineri, 3 martie a și început lansarea lor. Ele vor fi lansate etapizat. Astăzi, de exemplu, se lansează programul de finanțare pentru cultură beneficiar de drept privat. Vineri, a fost lansat pentru cultură beneficiar drept public și urmează să se lanseze la intervale de două-trei zile și celelalte programe de finanțare - pentru sport, sportul de performanță și sportul pentru toți, tineret și culte”, a precizat vicepreședintele CJ Brașov, Szenner Zoltan.
Anul acesta, ghidurile de finanţare au suferit ajustări, impuse de modificările legislative din ultima perioadă.
“Dacă în cazul programelor dedicate proiectelor culturale, anul trecut valoarea maximă care se putea obține era de 100.000 pentru proiecte mari și 50.000 pentru proiectele mici, în acest an vorbim de o alocare financiară în valoare de 120.000 pentru proiecte mari și 60.000 pentru proiectele mici. O altă noutate este reprezentată și de introducerea contribuției în natură, ca și cofinanțare din partea beneficiarului. În cazul contractelor de voluntariat, acestea pot fi cuantificate raportându-se la valoarea salariului minim brut pe economie”, a precizat directorul executiv al Direcţiei Management Proiecte din cadrul CJ Braşov, Imelda Tóásó.
Potrivit calendarului stabilit de administrația județeană, pot fi depuse proiecte pentru obținerea de finanțări nerambursabile până luna viitoare, ultimele la categoria Culte, în 20 aprilie.