Au intrat banii la FC Brașov
Salariile pe luna iulie au fost virate, aseară, în conturile echipei de fotbal de liga a doua FC Brașov
07 Septembrie 2021, 20:52
După o așteptare de aproape două luni, salariile pe luna iulie au fost virate, aseară, în conturile echipei de fotbal de liga a doua FC Brașov.
Până la finalul săptămânii ar urma să intre sumele și pe luna august, astfel că plățile vor fi făcute chiar în avans.
De ce nu au fost virați banii pe care Primăria Brașov îi alocase încă din luna iulie ne spune consilierul local PSD, Lucian Pătrașcu: "Departamentul de specialitate al Primăriei Brașov, cel economic, respectă legea. Prin urmare, nu poți să transferi niște bani publici din Trezoreria Brașov către o asociație, dacă nu ai în spate un deviz de cheltuială"
Media salarială de la FC Braşov este de 1.600 de euro pe lună. Fotbaliştii au primă de 500 de lei pentru fiecare punct obținut.