Au plecat cu banii pe care o bătrână a uitat să îi ia de la bancomat
Polițiștii spun că identificarea celor două persoane nu au fost posibilă, astfel că apelezează la ajutorul cetățenilor.
23 Septembrie 2021, 12:59
Un bărbat și o femeie sunt căutați de polițiștii făgărășeni pentru că au plecat cu banii pe care o femeie în vârstă a uitat să îi ia din bancomat, după ce aceasta a retras suma de 900 de lei.
„Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că o femeie în vârstă de 74 ani, din municipiul Făgăraș, județul Brașov, s-ar fi deplasat la un ATM aparținând unei unități bancare amplasată pe raza municipiului Făgăraș în vederea efectuării unei tranzacții, respectiv retragerea unei sume de bani. Ulterior finalizării acestei activități, femeia în cauză ar fi procedat la ridicarea cadului bancar, fără a prelua suma retrasă, aceasta fiind uitată în fanta bancomatului. La scurt timp, două persoane necunoscute, respectiv un bărbat și o femeie, ce se aflau în proximitatea ATM-ului, și-ar fi însușit, pe nedrept, suma de 900 lei, ulterior aceștia părăsind zona”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției Brașov, Nadia Olaru.
Evenimentul a fost, însă, înregistrat de camere de video.
Polițiștii spun că identificarea celor două persoane nu au fost posibilă, astfel că apelezează la ajutorul cetățenilor.
Persoanele care pot furniza informații cu privire la identitatea celor doi sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.