Ascultă Radio România Brașov FM Live

Au trecut emoțiile primului examen din viața lor

Peste 500 de copii au susținut, miercuri, examenul de admitere în clasa a V-a, în șase licee brașovene.

Sursa foto SRR

19 Iunie 2019, 16:28

Peste 500 de copii au susținut, miercuri, examenul de admitere în clasa a V-a, în șase licee brașovene.

Copiii au candidat pe 180 de locuri, în total, pentru că fiecare liceu are, practic, doar câte o clasă de gimnaziu, cu câte 30 de locuri. Cei mai mulți candidați înscriși au fost la Colegiul Național "Dr. Ioan Meșotă", 127 pentru cele 30 de locuri.

Examenul a constat în rezolvarea cerințelor de limba română și matematică, pe parcursul unei ore și jumătate, cu o pauză de 10 minute între ele. Subiectele au fost ușoare, ne-au spus copiii, care își doresc să devină "meșotiști" din diverse motive.

Dacă cei mici au avut și nu prea emoții, părinții, în schimb, erau copleșiți, așteptând în fața porților școlilor. Mulți spun că pentru un astfel de examen este nevoie de pregătire serioasă, cu meditații, dar dacă își dorește copilul, sunt dispuși să-l ajute.

Examene de admitere pentru clasa a V-a au mai fost la Colegiul Național "Andrei Șaguna", la Colegiul Național de Informatică "Grigore Moisil", la ambele licee fiind înscriși câte 112 candidați, la Colegiul de Ştiinţe "Grigore Antipa", unde au fost înscriși 70 de candidaţi, la Colegiul de Ştiinţe ale Naturii "Emil Racoviţă", unde au susținut proba peste 60 de candidaţi, şi la Colegiul Naţional "Unirea", unde au fost înscriși peste 40 de candidați.

Fiecare liceu decide când afișează rezultatele și dacă acestea vor fi postate și pe paginile de internet proprii.

Trei firme sunt interesate să furnizeze Consiliului Judeţean Braşov microbuze şcolare electrice
Ştiri din Brașov 04 Februarie 2025, 18:47

Trei firme sunt interesate să furnizeze Consiliului Judeţean Braşov microbuze şcolare electrice

La termenul de depunere a ofertelor pe platforma e-licitatie.ro au fost înregistrate documentaţiile venite din...

Trei firme sunt interesate să furnizeze Consiliului Judeţean Braşov microbuze şcolare electrice
Centrul de zi Hospice Casa Speranței a fost modernizat VIDEO
Ştiri din Brașov 04 Februarie 2025, 18:02

Centrul de zi Hospice Casa Speranței a fost modernizat VIDEO

În cei 33 de ani în România, Hospice a adus alinare și speranță pentru aproape 50.000 de copii și adulți cu boli incurabile.

Centrul de zi Hospice Casa Speranței a fost modernizat VIDEO
Zbor cu balonul și cină pe platouri de gheață, oferta hotelierilor de Ziua Îndrăgostiților
Ştiri din Brașov 04 Februarie 2025, 17:17

Zbor cu balonul și cină pe platouri de gheață, oferta hotelierilor de Ziua Îndrăgostiților

Hotelierii au pregătit cele mai atractive oferte pentru îndrăgostiți.

Zbor cu balonul și cină pe platouri de gheață, oferta hotelierilor de Ziua Îndrăgostiților
Încasări sub așteptări la Direcția Fiscală
Ştiri din Brașov 04 Februarie 2025, 16:58

Încasări sub așteptări la Direcția Fiscală

30 de milioane de lei a încasat Direcția Fiscală Brașov în luna ianuarie a acestui an.

Încasări sub așteptări la Direcția Fiscală
Lucrările la Sala Polivalentă din Brașov, monitorizate pentru recuperarea întârzierilor
Ştiri din Brașov 04 Februarie 2025, 16:08

Lucrările la Sala Polivalentă din Brașov, monitorizate pentru recuperarea întârzierilor

Municipalitatea va supraveghea mai îndeaproape lucrările la viitoarea Sală Polivalentă a Brașovului, pentru recuperarea...

Lucrările la Sala Polivalentă din Brașov, monitorizate pentru recuperarea întârzierilor
Cum va arăta intersecția cu strada Lânii, de pe Ocolitoarea Brașovului
Ştiri din Brașov 04 Februarie 2025, 16:02

Cum va arăta intersecția cu strada Lânii, de pe Ocolitoarea Brașovului

Prin acest nou nod rutier se va desprinde din Varianta Brașov drumul de legătură cu Aeroportul Brașov și viitoarea autostradă...

Cum va arăta intersecția cu strada Lânii, de pe Ocolitoarea Brașovului
Fostele cămine CFR ar putea fi racordate la rețeaua publică de distribuție a energiei electrice
Ştiri din Brașov 04 Februarie 2025, 15:42

Fostele cămine CFR ar putea fi racordate la rețeaua publică de distribuție a energiei electrice

Anunțul a fost făcut de reprezentanții municipalității, după ce în zonă a fost o avarie, iar locuitorii au rămas fără...

Fostele cămine CFR ar putea fi racordate la rețeaua publică de distribuție a energiei electrice
Mai multe intervenții Salvamont Brașov în 2024 față de anul precedent
Ştiri din Brașov 04 Februarie 2025, 15:34

Mai multe intervenții Salvamont Brașov în 2024 față de anul precedent

Salvamont Poiana Brașov a dat publicității raportul de activitate aferent anului 2024. Conform documentului, s-a înregistrat...

Mai multe intervenții Salvamont Brașov în 2024 față de anul precedent

Ştiri din Muzică

Putin își face propriul Eurovision, după ce Rusia a fost exclusă din competiție

Beyoncé a câștigat cel mai important trofeu la Gala Grammy

Beyoncé a anunţat Cowboy Carter Tour 2025

The Weeknd a lansat albumul ”Hurry Up Tomorrow”, cel de-al treilea capitol al trilogiei sale muzicale ”After Hours”