Autoritățile din Bran îi îndeamnă pe localnici să facă economie la apă
Brănenii sunt rugați să facă economie la apă.
25 Iulie 2022, 12:06
Brănenii sunt rugați să facă economie la apă.
Apelul a fost lansat de autoritățile locale în contextul în care mulți localnici folosesc multă apă pentru udarea răsadurilor din grădină sau a gazonului.
”Am zis să venim cu un mesaj mobilizator, dacă putem spune așa, pentru că și noi cunoaștem: avem câteva răsaduri prin grădină, avem gazonul, vrem să fie tot timpul verde și atunci mai folosim din apa pe care o folosim și la uz casnic și să udăm gazonul. Și ca să nu ne situăm și în alte lucruri care nu am vrea să se întâmple, am zis să luăm taurul de coarne, mai din timp, și să îi rugăm pe oameni să fie puțin mai chivernisiți cu apa”, a explicat primarul comunei Bran, Cosmin Feroiu.
Mai mult, Branul este una dintre cele mai importante zone turistice din țară, astfel că și consumul apei crește, la pensiuni, mai ales în weekenduri.
”Mai ales pe perioada weekend-ului, noi ne dublăm numărul de locuitori. Noi avem 5.400 de locuitori, dar vă dați seama, într-un vârf de sezon, cu foarte mulți turiști care vin ba să viziteze castelul, ba la pensiunile din zonă, ajungem poate să avem 10.000 de turiști, bineînțeles care sunt cazați la pensiuni, sau la pensiunile agroturistice și un consum ridicat de apă. Vă dați seama că pot fi probleme”, a adăugat Cosmin Feroiu.
De ieri, au început reviziile și la rezervoarele de apă din Bran, tocmai pentru a evita sincopele în alimentarea cu apă.
Sursa foto: arhivă