Azi s-a semnat contractul pentru proiectarea autostrăzii Făgăraş-Braşov
Autostrada în cauză este de fapt un segment de 48 de kilometri al Autostrăzii A3 Transilvania.
23 August 2021, 19:29
Contractul a fost semnat între compania de drumuri şi proiectantul care va realiza completarea studiului de fezabilitate şi proiectul tehnic de detaliu.
Autostrada în cauză este de fapt un segment de 48 de kilometri al Autostrăzii A3 Transilvania.
După cum a scris astăzi ministrul Transporturilor pe o reţea de socializare, printre cele mai importante activităţi din cadrul contractului se numără realizarea unor studii şi analize de trafic, geotehnice, arheologice sau de identificare a proprietarilor şi a constrângerilor de pe traseu.
Cătălin Drulă a mai spus că la finalizarea acestui contract, se va licita direct execuţia lucrărilor.