Bastionul Postăvarilor ar putea intra în reabilitare anul viitor
Bastionul Postăvarilor ar putea intra în reabilitare anul viitor. Însă, pentru asta este nevoie ca municipalitatea să găsească o firmă care să elaboreze documentațiile, dat fiind că indicatorii tehnico-economici au fost deja aprobați de aleșii locali.
13 Octombrie 2023, 18:27
Bastionul Postăvarilor ar putea intra în reabilitare anul viitor. Însă, pentru asta este nevoie ca municipalitatea să găsească o firmă care să elaboreze documentațiile, dat fiind că indicatorii tehnico-economici au fost deja aprobați de aleșii locali.
În analiză este deja o ofertă.
“Am demarat procedura de achiziție pentru elaborarea documentației în vederea eliberării autorizației de construire și a proiectului tehnic pentru Bastionul Postăvarilor. Este primul monument din ceea ce înseamnă ansamblul de fortificații din jurul Centrului Brașovului. Urmează să demarăm studiile preliminare pentru Turnul Alb, Turnul Vânătorilor și zidurile Cetății. Acesta este următoarea etapă a fortificațiilor care vor intra în reabilitare, după care vom vedea dacă este necesar să intervenim și la celelalte turnuri și bastioane”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea.
Firma care va câștiga contractul va trebui să elaboreze o serie de documentații tehnice în termen de 60 de zile.
Conform caietului de sarcini pregătit de Primărie, la Bastionul Postăvarilor sunt necesare lucrări de refacere a fațadelor, dar și reparații la structura metalică din interiorul bastionului.
Vă reamintim că, la finalul lunii august, Consiliul Local Brașov a aprobat indicatorii tehnico-economici, investiția fiind estimată la peste 8 milioane lei, cu tot cu TVA, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de 18 luni.