Bebeluș bătut până la moarte. Mama, reținută pentru 24 de ore
Femeiaeste acuzată de rele tratamente aplicate minorului.În plus, ar fi toleratviolențele la care era supus copilul de către concubinul său (arestat astăzi pentru 30 de zile), fără să intervină sau chiar plecând de acasă.
04 Iulie 2023, 15:26
Actualizare: Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov au reținut-o pentru 24 de ore și pe mama bebelușului de un an și 7 luni, mort după ce a fost bătut timp de o lună de concubinul femeii. Aceasta este acuzată de rele tratamente aplicate minorului. Anchetatorii spun că femeia de 26 de ani și-a neglijat copilul minor de la nașterea acestuia, în decembrie 2021, și până la decesul minorului.
Concret, inculpata l-ar fi lăsat de mai multe ori în grija unor rude, nu i-a asigurat o alimentație corespunzătoare - ceea ce a avut drept consecință modificări scheletice și organice - nu i-a asigurat o igienă corespunzătoare, minorul locuind în condiții neigienice, nu era spălat, purta haine murdare.
Procurorii acuză că femeia a tolerat violențele la care era supus copilul, fără să intervină sau chiar plecând de acasă perioade lungi de timp. Bebelușul a suferit astfel multiple hematoame și echimoze, plăgi superficiale de mici dimensiuni la nivelul nasului și pe buza superioară. Toate au avut drept consecință punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, potrivit anchetatorilor.
Orice persoană care sesizează un minor supus violenței domestice poate suna la Telverde, numărul destinat victimelor violenţei domestice: 0800 500 333.
.................................................
Bărbatul de 21 de ani suspectat că a torturat timp de o lună un bebeluș de un an și jumătate, până când micuțul a murit, a fost arestat pentru următoarele 30 de zile.
Judecătorii Tribunalului pentru minori şi familie Braşov au luat această hotărâre. Bărbatul ceruse, prin avocatul său, să fie cercetat în stare de arest la domiciliu, dar instanța a respins solicitarea. Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore.
În momentul în care a intrat în sala de judecată, bărbatul nu a răspuns întrebărilor presei.
La ieșire, mama copilului a fugit și ea de reprezentanții mass-media, însă a spus că va merge la înmormântarea bebelușului.
„La data de 3 iulie 2023, în jurul orei 04.00, Secția 3 Poliție Brașov a fost sesizată cu privire la faptul că un copil, în vârstă de 1 an și 10 luni, a decedat în condiții care urmează a fi stabilite ulterior, în urma cercetărilor care sunt în curs de desfășurare”, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov.
Medicii au găsit urme de violență pe corpul micuțului. Mama a fost cea care a sunat la 112, spunând că bebelușul nu mai putea respira. Până la venirea salvatorilor, femeia a mers cu un taxi către spitalul de copii din oraș. Pe drum, însă, s-a intersectat cu ambulanța chemată în ajutor, iar medicii au încercat să îl resusciteze. Din păcate, bebelușul nu a răspuns manevrelor.