Brașoveanul Ciprian Lupu a intrat în Cartea Recordurilor
Brașoveanul Ciprian Lupu, primul pilot de raliuri tetraplegic din România, a intrat oficial în Cartea Recordurilor.
11 Mai 2023, 14:45
Brașoveanul Ciprian Lupu, primul pilot de raliuri tetraplegic din România, a intrat oficial în Cartea Recordurilor.
Pilotul născut la Brașov a devenit cunoscut și admirat pentru eforturile și reușitele sale în competițiile de raliuri din România.
În ciuda dizabilităților sale, rezultate dintr-un incident nefericit la vârsta de 18 ani, Ciprian Lupu este recunoscut de FIA ca fiind primul pilot cu dizabilități din lume care a cucerit un titlu de campion național.
Brașoveanul a obținut această performanță absolut remarcabilă în 2021, atunci când a cucerit titlul de Campion Național la categoria debutanților.
Astăzi el a anunțat că a primit și confirmarea oficială din partea Guinness World Records ca fiind prima persoană cu dizabilități care obține un titlu de Campion Național al unei categorii, în competițiile automobilistice, din lume.
El a punctat pe rețelele de socializare: "Deci, ca să clarific, nu sunt primul astfel de practicant, ci primul care obține o distincție națională (…) Secretul n-a fost viteza, neapărat, cât constanța și încăpățânarea pe care le-am arătat în echipajul pe care l-am format împreună cu Andrei Pintilii. Dedic acest moment memoriei mamei mele! Și le mulțumesc din suflet tuturor celor care m-au sprijinit și m-au susținut pe parcursul acestei călătorii. Am urcat ceva trepte, da’ mai avem destule povești în față".
Pilotul român concurează în acest sezon din Campionatul Naţional de Raliuri pe o mașină nouă, un Renault Clio Rally5, adaptat special pentru el.