Brașovul, ales din 20 de orașe pentru o fabrică nemțească de componente electronice
Peste 50 de milioane de euro au în plan să investească germanii de la Diehl Controls, la Brașov, în următorii 10 ani.
22 Noiembrie 2022, 14:13
Peste 50 de milioane de euro au în plan să investească germanii de la Diehl Controls, la Brașov, în următorii 10 ani.
Nemții vor să deschidă o fabrică de componente electronice pentru electrocasnice cu o investiție inițială de maxim 20 de milioane de euro.
Fabrica urmează a fi ridicată, împreună cu cei de la CTP, pe un teren din Calea Feldioarei, aflat în proprietatea CTP.
Producția ar urma să înceapă la jumătatea anului 2024, cu un start de maxim 200 de angajați, însă planul este ca, în 2027, unitatea să aibă 600 de angajați.
Brașovul a fost ales dintre 20 de alte orașe pe care nemții le aveau în vedere.
“Faptul că Brașovul este foarte accesibil, infrastructura este foarte bună. Am fost, a văzut terenul și terenul este foarte bine amplasat, este foarte aproape de centru și, nu în ultimul rând, faptul că am avut susținere atât din partea Primăriei, cât și din partea Clubului Economic German de afaceri – astea ar fi cele mai importante motive pentru care am ales Brașovul”, a spus directorul financiar al companiei, Joseph Fellner.
Viitoarea fabrică este una dintre investițiile majore în oraș, din ultimii ani, susțin autoritățile.
Ba mai mult, nemții sunt interesați și de componenta de cercetare în acest segment și există interes și pentru învățământul dual.
“În primul rând dezvoltăm o zonă aflată în nordul Brașovului, care are un potențial imens de dezvoltare. Pe de altă parte, este vorba despre o investiție în zona high-tech, o investiție într-un segment cu valoare adăugată mare, o investiție care vine cu planuri pe termen mediu și pentru a dezvolta cercetare și dezvoltare. Avem nevoie de astfel de investitori, care să se implice și în ceea ce înseamnă educația în sistem dual, iar Diehl a anunțat că este interesat, că este partener cu Școala Profesională Germană Kronstadt, în acest sens”, a precizat primarul municipiului Brașov, Allen Coliban.
Pentru această investiție s-a implicat și Clubul Economic German.
“Este o investiție în domeniul high-tech, în domeniul electronicii și este o investiție strategică, având în vedere că pe piața mondială lupta pentru componentele electronice este tot mai aprigă și decide, de fapt, cine se poate dezvolta mai repede sau nu. Având în vedere că se va investi și în dezvoltare și cercetare și, în general, în educație, cred că este o investiție foarte importantă pentru Brașov”, a spus președintele Clubului Economic German, Werner Braun.
Diehl Controls este o divizie a grupului german Diehl, înființat în 1902. Produce anual 50 de milioane de componente electronice pentru electrocasnice.