Brașovul, cea mai mare piață rezidențială din România, după regiunea București -Ilfov
A întrecut astfel Timișoara și Cluj-Napoca, în primul trimestru al anului, potrivit datelor unei companii de consultață imobiliară.
24 Aprilie 2023, 14:56
Brașovul a devenit cea mai mare piață rezidențială din România, după regiunea București -Ilfov. A întrecut astfel Timișoara și Cluj-Napoca, în primul trimestru al anului, potrivit datelor unei companii de consultață imobiliară, care are sediu și la noi în oraș.
Brașovul este în plină ascensiune în domeniul imobiliar. Din ianuarie până în martie anul acesta, peste 2.180 de case şi apartamente au fost vândute în Braşov, comparativ cu circa 2.050 de locuinţe în Timiş şi 1.800 de unităţi rezidenţiale în Cluj, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Preţul mediu de tranzacţionare a locuinţelor din oraş este de aproximativ 1.570 de euro, în creştere cu şase procente comparativ cu martie 2022.
Consultanţii imobiliari citați de Ziarul Financiar spun că aproximativ 3.000 de locuinţe noi ar putea fi livrate în acest an în Braşov şi împrejurimi, cele mai multe fiind destinate exploatării turistice.
De altfel, ultimele date de la Statistică arată că peste 423.000 de turişti vizitează şi se cazează în fiecare an în Braşov. La sfârșitul anului trecut, existau 56 de hoteluri în oraş, cu un total de peste 6.800 de camere. Acestora li se adaugă alte câteva mii de locuri de cazare în diferite unităţi, dar şi locuinţe exploatate în scop turistic.