Braşovul este al treilea oraş ales ca destinaţie turistică din ţară
Cel puţin asta rată Institutul Naţional de Statistică care a publicat astăzi ultimele cifre legate de sosirile turiştilor dar şi de numărul de înnoptări a acestora.
03 Octombrie 2023, 14:18
Braşovul este al treilea oraş ales ca destinaţie turistică din ţară. Cel puţin asta rată Institutul Naţional de Statistică care a publicat astăzi ultimele cifre legate de sosirile turiştilor dar şi de numărul de înnoptări a acestora.
Judeţul nostru ocupă locul trei în clasament, după Bucureşti şi Constanţa. Datele strânse de INS fac referire la perioada 1 ianuarie - 1 august 2023, iar la nivel naţional, numărul sosirilor la unităţile de cazare a crescut cu 3,9% faţa de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În ceea ce priveşte situaţia pe judeţe, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat), a înregistrat valori mai mari în: Constanța (1.347.000 persoane), Municipiul Bucureşti (1.181.000 persoane) și Braşov cu 997.000 persoane.
În judeţul Braşov au avut loc 1,9 milioane de înnoptări. În total, aproximativ 9,39 milioane de persoane s-au cazat în structurile de primire turistică din România în primele opt luni ale anului, în creştere cu 12,3 procente faţă de perioada 1 ianuarie - 1 august 2022.
Cei mai mulţi turişti care s-au cazat în marile oraşe ale ţării sunt români, cu un porcent de în 85,3%, în timp ce restul, de 14,7%, sunt străini. Dintre turiştii străini care au vizitat ţara noastră, cei mai mulţi provin din Germania, Israel şi Italia.