Brașovul, printre județele fruntașe la autorecenzare
După 5 săptămâni de la debutul procesului, Brașovul este pe podium, cu 28,88%, după județele Botoșani și Teleorman.
20 Aprilie 2022, 10:39
Județul nostru continuă să se numere printre fruntașele autorecenzării. După 5 săptămâni de la debutul procesului, Brașovul este pe podium, cu 28,88%, după județele Botoșani și Teleorman. Municipiul reședință este, însă, între localitățile codașe ale județului, destul de mult sub media pe județ.
În cifre absolute, aproape 160.000 de locuitori ai județului au făcut acest demers, fapt ce ne situează pe locul al doilea în țară, după București.
40% dintre brașoveni s-au autorecenzat acasă, în timp ce 60% au apelat la autorecenzarea asistată.
Între orașe, fruntaș este Ghimbavul, cu 39,14%. Pragul de 30% a fost depășit și de orașele Zărnești, Codlea, Râșnov sau Săcele. În mediul rural, există localități cu procente foarte mari. La Vama Buzăului s-au autorecenzat aproape 2 locuitori din 3, iar nu departe se situează și localitățile Dumbrăvița, Teliu, Hoghiz, Feldioara, Homorod și Cața, toate cu mai mult de jumătate din populație recenzată.
Codașe sunt Ormeniș, Șoarș, Măieruș, Victoria, Moieciu, Recea, Apața, Comăna, toate cu procente între 10 și 20%.
Autorecenzarea va continua până în 15 mai, după care se va trece la ultima etapă, cea în care cei care nu au finalizat acest process vor fi vizitați acasă de recenzor.