Brașovul redevine vamă de frontieră
Dupa mai bine de 100 de ani, Brașovul redevine vamă de frontieră!
29 Octombrie 2022, 08:42
Executivul a aprobat, vineri, prin hotărâre, deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei de stat şi a biroului vamal de frontieră pe Aeroportul Internaţional 'Braşov-Ghimbav'.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, va exista un program permanent atât pentru punctul de trecere a frontierei, cât şi pentru biroul vamal.
Astfel, terminalul AIBG devine oficial punct de trecere a frontierei de stat pentru persoane și mărfuri.
'Deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei şi a biroului vamal de frontieră va constitui o măsură favorabilă pentru dezvoltarea economiei, pentru promovarea turismului şi pentru înlesnirea mobilităţii bunurilor şi persoanelor. De asemenea, prin existenţa sa, noul aeroport are un impact pozitiv şi în domeniul apărării ţării şi securităţii naţionale, având în vedere locarea şi relocarea activităţilor din zona de interes a Poligonului militar Cincu-Braşov, facilitând instruirea în comun cu alte state membre NATO, dar şi cu sprijinul activităţilor circumscrise misiunilor Forţelor Aeriene, prin extinderea activităţilor de zbor, prin posibila relocare a antrenamentelor de zbor pentru studenţii Academiei Forţelor Aeriene 'Henri Coandă' din Braşov pe noul aeroport', se arată în comunicat.