Brașovul va avea primul complex dedicat sporturilor urbane
Într-un an și jumătate, Brașovul va avea primul complex dedicat sporturilor urbane, respectiv trei parcuri sportive, de Skatepark, BMX park și Roller park.
07 Noiembrie 2023, 16:07
Într-un an și jumătate, Brașovul va avea primul complex dedicat sporturilor urbane, respectiv trei parcuri sportive, de Skatepark, BMX park și Roller park.
Complexul va fi amenajat în zona pasajului Fartec, pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați.
“Am intrat în linie dreaptă în ceea ce privește amenajarea celui mai mare complex pentru sporturile urbane. Am ajuns în faza în care am semnat contractul pentru execuția proiectării și a lucrărilor. Valoarea acestui proiect este de aproximativ 10 milioane de lei, iar companiile care au câștigat această licitație trebuie, în maxim patru luni de zile, să realizeze toate documentațiile, inclusiv proiectul tehnic, pentru realizarea acestui complex sportiv și în alte maxim 14 luni să realizeze lucrările. Firmele care au câștigat această licitație, în asociere, sunt firme care au experiență, firme care au construit și în alte țări”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea.