Brașovul va avea Untold. Se va numi Massif
Aleșii locali au aprobat, în ședința de plen de miercuri, la capătul a mai bine de o oră de discuții, un parteneriat cu organizatorul evenimentului.
30 Septembrie 2021, 11:21
Brașovul a deschis calea pentru a avea evenimente de tip Untold.
Aleșii locali au aprobat, în ședința de plen de miercuri, la capătul a mai bine de o oră de discuții, un parteneriat cu organizatorul evenimentului.
Reprezentantul acestuia, Bogdan Buta, a precizat că organizatorul propune o strategie adaptată pentru Brașov și Poiana Brașov, dezvoltată în jurul muntelui, ce va însemna o serie de evenimente atât pe timpul iernii, cât și pe parcursul verii:
„Noi am început discuțiile de peste 1 an de zile, la invitația unor membri ai Asociației Hotelierilor din Poiana Brașov. Am mers și am vizitat locații, am discutat cu ei, am încercat să înțelegem nevoile. (...) Viziunea noastră este să poziționăm Brașov să devină cea mai dorită destinație montană de către tineri din Europa și vrem să avem o abordare pe tot parcursul anului. Numele propus este de «Massif», brand care poate avea un impact internațional puternic, transmite și măreție. În traducere înseamnă «masiv»”, a explicat reprezentantul organizatorilor, Bogdan Buta.
Municipalitatea ar urma să pună la dispoziție infrastructura necesară, iar organizatorul va suporta costurile evenimentului. Unii aleși locali au cerut, de mai multe ori, să li se explice de ce tocmai acest parteneriat a fost adus pentru aprobare în ședință.
Primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, a precizat că acesta este doar primul parteneriat. Oferte au mai venit și de la alți organizatori”
“Nu sunt singurii care au răspuns acestui apel. De altfel, nu sunt singurul festival pe care îl vom propune dumneavoastră spre aprobare. Toate la timpul lor pentru că am primit 5 astfel de solicitări. Am răspuns pozitiv la 4 dintre ele. Cele 5 solicitări au venit din partea a 3 organizatori. Unul dintre organizatori ne-a prezentat 3 propuneri. Una dintre propuneri se suprapunea și ca locație și ca tip de eveniment și ca durată peste ceea ce au propus cei prezenți”, a precizat primarul Allen Coliban.
Protocolul a trecut, în cele din urmă, cu unanimitate. El creează doar cadrul în care ar urma să fie gândite viitoare evenimente.